În plină pandemie, şcoala online a fost considerată una dintre soluţiile pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.
Copiii petrec acum şi mai multe ore în faţa ecranelor, cu cel puţin 4 ore în plus, în funcţie de vârstă, şcoală, gradul de încărcare cu teme multimedia şi proiecte de echipă.
Să ţinem cont că nu sunt doar orele de predare — mai este şi timpul necesar pentru Zoom meetings între membrii echipelor la diverse proiecte date ca temă, timpul pentru documentare, plus timpul liber folosit pentru joacă şi pasiuni prin intermediul unor aplicaţii offline sau online.
Toată lumea s-a concentrat pe problema dotării cu tablete şi telefoane (în mod firesc), pe regândirea orarului şi a metodelor de predare, dar aproape nimeni nu a venit cu norme clare privind ergonomia acestui nou stil de şcoală. La şcoala copilului tău s-au făcut recomandări către părinţi şi copii? Ai văzut vreo emisiune la TV? Unele aspecte foarte importante au fost total ignorate.
Copiii petrec mult timp în poziţii incorecte care pot duce la afecţiuni musculoscheletale, în faţa unor ecrane cu lumină albastră care pot afecta vederea. Majoritatea au o poziţie greşită.
Desigur, nu se întâmplă nimic grav după doar o lună de şcoală online, poate nici după un an — efectele apar în timp, dar este foarte important ca toţi copiii să fie instruiţi şi informaţi corect de la bun început, astfel încât să deprindă obiceiuri bune privind folosirea acestor dispozitive.
Monitoarele calculatoarelor şi laptopurilor, ecranele tabletelor şi telefoanelor, folosite în exces şi incorect, pot avea un impact negativ asupra sănătăţii ochilor.
Vederea trebuie protejată şi acest lucru este posibil dacă părinţii şi copiii sunt bine informaţi, înainte să apară vederea înceţoşată, senzaţia de ochi uscaţi şi iritaţi, durerile de cap. De asemenea, postura incorectă are şi ea efecte negative asupra coloanei vertebrale şi nu numai. Ce e de făcut?
Toate dispozitivele trebuie plasate exact în faţa persoanei care le foloseşte (nu în lateral etc.), la înălţimea optimă, în anumite condiţii de iluminare ambientală. Pentru protejarea vederii atunci când folosim des ecrane de diverse tipuri şi cu diverse rezoluţii există câteva metode de diminuare a efectelor negative. Este mai uşor să prevenim şi mai greu să corectăm.
Calculator (desktop):
- distanţa între ochi şi monitor: 40-70 cm;
- privirea trebuie să fie uşor în jos — este necesară reglarea scaunului şi a ecranului; acesta trebuie să fie uşor sub nivelul ochilor (centrul monitorului ar trebui să fie la aproximativ 15 grade sub linia orizontală, pentru o vizualizare optimă; copiii care poartă lentile de corecţie trebuie să aibă monitorul chiar un pic mai jos decât recomandările standard, la 18-20 de grade);
- dacă se folosesc 2 monitoare, acestea trebuie să fie la aceeaşi înălţime; ochii nu au aceeaşi putere — monitorul secundar trebuie să fie în partea celui mai puternic ochi (identificabil prin test la oftalmolog);
- înclinarea ecranului — spre spate, cu 10-20 de grade;
- setare luminozitate: 40-60%;
Laptop:
- distanţa între ochi şi ecran: nu mai mică decât lungimea braţului; a nu sta cu nasul în laptop, nu pe burtă cu laptopul pe jos, nu cu laptopul în poală;
- privirea trebuie să fie uşor în jos — este necesară reglarea scaunului (centrul monitorului ar trebui să fie la aproximativ 15-18 grade sub orizontală pentru o vizualizare optimă);
- înclinarea ecranului — spre spate, cu 10-20 de grade;
- setare luminozitate: 40-60%;
Tablete:
- distanţa între ochi şi ecran: 35-40 cm (Apple recomandă 38 cm pentru iPad); tableta are nevoie de suport — copilul nu va sta cu tableta în mână şi nu o va culca pe masă;
- privirea trebuie să fie uşor în jos — este necesară reglarea scaunului (centrul tabletei ar trebui să fie la aproximativ 15-18 grade sub orizontală pentru o vizualizare optimă şi pentru a evita durerile şi problemele cu gâtul şi umerii);
- înclinarea ecranului — spre spate, cu 10-20 de grade;
- setare luminozitate: 40-60%;
Smartphones:
- distanţa între ochi şi telefon: minimum 25 cm; cu cât diagonala este mai mare, cu atât pot fi ţinute mai departe;
- privirea trebuie să fie uşor în jos — atenţie la reglarea suportului sau la poziţia mâinilor; este mai sănătos ca telefonul să stea pe un suport, nu în contact direct cu corpul; de asemenea, e mai sănătos să asculte la difuzor (atunci când este posibil) decât să ţină telefonul la ureche sau să folosească o pereche de căşti;
- înclinarea ecranului — spre spate, cu 10-20 de grade;
- setare luminozitate: 40-60%;
Alte ajustări în funcţie de dispozitiv:
- contrast (acesta nu trebuie să fie prea puternic);
- mărime font (cu cât este mai mare, cu atât distanţa faţă de ecran poate fi mai mare).
Dispozitivele trebuie puse în poziţii în care să nu existe reflexii pe ecran (nu în faţa ferestrei sau în bătaia luminii lămpii).
De asemenea, în spatele ecranelor (dispozitivelor) nu trebuie să se afle o lumină puternică (trageţi jaluzelele dacă bate soarele prea tare, orientaţi lampa în altă direcţie).
Există şi ochelari speciali, cu lentile gălbui, care diminuează impactul luminii albastre a ecranelor.
Exerciţii pentru ochi:
- pauze de privit ecranul de cel puţin 2 ori în timpul unei ore — îndreptarea privirii în altă direcţie (a nu sta tot timpul cu nasul şi ochii în ecran);
- închiderea ochilor din când în când, câte 5-10 secunde, pentru relaxare;
- pauză specială pentru ochi, de 2-3 minute, după fiecare oră de lucru; privit în depărtare, afară, pe fereastră, la un detaliu din partea cealaltă a încăperii; acest lucru ajută la menţinerea acuităţii vizuale.
Postura — poziţia corpului în timpul orei şi al activităţilor ce presupun ecrane
- dispozitivul va sta pe o masă suficient de mare, cât să permită distanţarea faţă de ochi;
- scaunul va fi ajustat, astfel încât copilul să stea cu spatele drept, cu umerii relaxaţi şi aliniaţi la poziţia urechilor (nu aduşi în faţă) — dacă scaunul nu este ergonomic şi nu poate fi reglat, se vor fixa nişte perne ferme (nu prea moi sau umflate);
- spătarul trebuie să fie suficient de mare (deci nu scaunele rămase mici);
- şoldurile trebuie să fie paralele cu podeaua;
- picioarele trebuie să stea uşor depărtate, pe podea, nu picior peste picior, picior pe masă etc.
- mainile trebuie să stea pe masă, relaxate;
- mâna va ţine relaxat mouse-ul, iar mişcarea se va face din cot, nu exclusiv din încheietură;
- coatele vor fi cât mai apropiate de corp;
În pauze, copilul trebuie să se ridice de la masă, să facă puţină mişcare (poate merge la toaletă, să se spele pe mâini, să îşi ia apă, să îşi aducă ce mai are nevoie sau pur şi simplu să sară pe loc şi chiar să facă mişcări de dans, de ce nu? E important ca în pauze să nu rămână tot în faţa ecranului.
Alimente bogate în luteină şi betacaroten care ajută ochii suprasolicitaţi în faţa ecranelor:
- varză, spanac, morcovi, cartofi dulci, mango, papaya, afine, mure, portocale etc.
O alimentaţie echilibrată şi variată, care include multe legume, fructe, seminţe şi nuci este de ajutor şi în acest caz.
De asemenea, pentru performanţe bune la şcoală. cât şi pentru acuitate vizuală, copiii trebuie să doarmă suficient şi să meargă devreme la culcare.
Şcoala online şi activităţile zilnice care implică ecrane pot să nu genereze efecte negative dacă identificăm la timp problemele şi învăţăm copiii câteva reguli importante. Toate regulile de mai sus sunt valabile şi în timpul liber, atunci cînd copiii folosesc dispozitive cu ecran. Copiii vor fi feriţi de probleme de acuitate vizuală sau afecţiuni musculoscheletale dacă vor respecta distanţele, poziţiile, adică modul de lucru ergonomic. Dar înainte ca ei să le înţeleagă şi să le aplice, este esenţial să le cunoască şi să le înţeleagă adulţii din preajma lor.
Acest articol va fi actualizat în viitor, pe măsură ce vor apărea noi informaţii, studii şi reglementări relevante. Abonează-te la Newsletter şi nu rata noutăţile!
Pentru realizarea acestei sinteze a avut loc o documentare bazată pe informaţii de la: Cornell University Ergonomics, Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, Cannadian Centre for Occupational Health and Safety, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi altele.
Descoperă Barbazuc, magicianul cuvintelor — un set de excepţie, pentru şcolari