Copyright

Pentru produsele audio standard sau personalizate de pe acest site se acordă o licenţă individuală de folosire. Clientul poate asculta şi folosi în familie albumele noastre audio, pe CD sau USB sau MP3, dar nu le poate împrumuta terţilor, nu le poate modifica ori copia pentru a le redistribui sau vinde şi nici nu le poate transmite public în nicio formă (festivaluri, spectacole, radio, TV, social media, Google, diverse platforme), decât cu acordul Copilul Verde dat în scris.

De asemenea, cărţile şi mapele de lucru nu pot fi scanate, transformate în PDF sau alte formate şi nici împrăştiate online, pe platforme precum Scribd, Slideshare şi altele; întreg conţinutul site-ului nu poate fi folosit în mod neautorizat. Fac excepţie scurte fragmente care pot fi folosite pentru a ilustra recenzii şi prezentări.

Evident, oricine poate da share postărilor noastre din social media, aşa cum e şi firesc, însă este interzisă copierea materialelor şi repostarea lor ca postări proprii ale terţilor, prin ascunderea sursei. Creaţiile de pe acest site intră sub incidenţa Legii nr. 9/1996 privind Drepturile de Autor şi Drepturile Conexe şi a Digital Millenium Copyright Act.

Te rugăm să ne informezi dacă observi online sau în alte medii orice nerespectare a acestor prevederi. Copierile şi toate practicile din sfera pirateriei sunt contravenţii sau infracţiuni (după caz) şi, mai mult decât atât, au efecte negative pe termen lung  asupra educaţiei şi culturii (după cum vei afla din rândurile de mai jos).

Te rugăm să ai grijă de starea contului tău, nedivulgând altor persoane datele tale de acces — orice activitate suspectă asupra fişierelor tale digitale poate compromite şi bloca contul.

Respectând talentul şi efortul creatorilor de conţinut de oriunde, respectăm legislaţia şi sprijinim creatorii să dezvolte mai departe noi produse de valoare. Hai să aflăm mai multe despre drepturile de autor şi să schimbăm mentalităţile.

Care-i treaba cu drepturile de autor

Atunci când vrei un pepene, mergi la supermarket sau la piaţă, plăteşti pentru el şi îl mănânci. Dacă vecina ta vrea şi ea un pepene, trebuie să facă acelaşi lucru, nu ai cum să-i împrumuţi pepenele tău după ce l-ai mâncat (desigur, poţi să îi dai jumătate de pepene când vii de la piaţă). Diferenţa dintre pepene şi un CD sau un album digital, ori o carte, este că preţul pepenelui reprezintă toate costurile pentru producerea şi vânzarea acelui penene, dar preţul CD-ului cumpărat de tine nu reprezintă toate costurile privind drepturile de autor. Nu se pot recompensa toate persoanele implicate, toată munca lor de luni sau ani de zile, cu preţul plătit pentru un singur exemplar. Ar trebui să plăteşti câteva mii de euro. Şi apropo, acel pepene nu mai există după ce l-ai înfulecat, dar CD-ul poate fi reascultat, iar cartea poate fi recitită iar şi iar.

Drepturile de autor se colectează în timp, câte o mică parte din preţul fiecărui exemplar. Iată de ce e important ca fiecare utilizator să plătească mica lui parte pentru conţinutul pe care îl foloseşte. Iată de ce e important ca titlurile bune, cu adevărat valoroase, să se vândă într-o cantitate cât mai mare. Copierea, împrumutarea, toate strategiile de a obţine produsele cu drepturi de autor la reducere, cu un preţ cât mai mic sau inexistent au consecinţe grave pe termen lung, pentru că toate aceste practici afectează autorii.

Efecte negative

Atunci când autorii nu sunt respectaţi, când nu beneficiză corect de roadele muncii şi creativităţii lor, motivaţia şi calitatea vieţilor lor scade, ba chiar şi calitatea artei scade. În acest scenariu, produsele editoriale sunt lansate cu compromisuri, iar cititorii şi ascultătorii, mai ales cei mici, au de suferit. Vor primi cărţi cu ilustraţii făcute de amatori, cu texte incorecte gramatical, melodii bazate de samples, fără nimic original, produse pe bandă. Iată de ce viitorul unei ţări în care cărţile sunt la reducere de 80% ca să se vândă nu arată prea bine.

O ţară în care librăriile dau faliment una după alta (şi în care oamenii nu sunt obişnuiţi să plătească pe o carte sau un CD un preţ corect) este o ţară care nu are un plan bun privind educaţia şi cultura. Nu este vorba deloc despre “dar nu avem bani pentru cărţi / CD-uri / softuri” — este vorba despre mentalităţi şi obiceiuri.

Arta este talent şi enorm de multă muncă

Se plătesc sume mari pentru ultimul model de telefon, se face multă risipă de alimente (câtă mâncare nu se aruncă?), se cumpără multe lucruri inutile, dar nu se plătesc sumele corecte pentru cărţi, pentru muzică, pentru accesul la concerte şi spectacole, pentru abonamentul la o platformă digitală, pentru softuri şi aplicaţii. Arta este şi ea muncă, e meseria cuiva. Iar copierea şi distribuirea ilegala este de fapt furt. Să ne gândim la asta.

Of, reducerile şi preţul lor

Când se cumpără o carte sau un CD redus la 80-90%, acei autori primesc 0, ceva %. Poate că e super pentru cumpărător, dar e groaznic pentru autori, pentru educaţie, pentru piaţa de carte şi divertisment. Vom trece într-o altă etapă ca naţiune când vom respecta aşa cum trebuie autorii, artiştii, inventatorii, creatorii de conţinut de valoare. (Şi apropo, atunci când cineva se bucură de ciocolata lui ieftină, nici măcar nu se gândeşte că undeva în Africa, un copil de 6 ani a cules cacao cu maceta pe plantaţia unde este ţinut ca sclav. Atunci când cineva şi-a luat hainele la 80% reducere de la brandul X nu îşi închipuie că undeva în Asia nişte femei au lucrat 18 ore pe zi într-o hală şi au dormit tot acolo, pe jos. Cum ar fi ca totul să fie fairtrade?)

Să facem diferenţa între marketing de calitate, persuasiune şi manipulare

Toate tacticile de marketing şi reducerile permanente şi masive determină cumpărătorii să cumpere la impuls, mult şi fără a verifica bine calitatea, permiţând multor produse mediocre să ajungă în coş. Atunci când se practică preţuri corecte şi nu se abuzează de marketing, cumpărătorii au alte criterii de cumpărare (nu doar “pierd promoţia”, “ce ocazie, e doar câţiva lei”), devin mai selectivi, nu mai aruncă banii la primul impuls şi astfel rămân pe piaţă proiecte de o mai bună calitate. Acest lucru este benefic — de exemplu, copiii vor primi cărţi sau albume audio cu un conţinut mai valoros.

Să fim mai empatici

Un autor are nevoie, ca toată lumea, să-şi asigure nevoile de bază, să poată cumpăra materiale şi tehnologie pentru munca sa, să poată să facă economii, să-şi ajute familia, să meargă în vacanţă.

Un autor are nevoie de linişte şi stabilitate pentru a crea valoare. Deşi autorii / artiştii sunt atât de importanţi pentru educaţie, artă şi divertisment, pentru starea de bine a tuturor, ei sunt printre ultimii care beneficiază de roadele muncii lor. Să ne gândim puţin cum ar fi fost perioada de carantină COVID fără poveşti, filme, muzică şi jocuri?

Cum ar fi fost să stea toată lumea în casă fără cărţi, CD-uri, aplicaţii, Netflix şi HBO, adică fără creaţiile autorilor?

La Copilul Verde punem preţ pe calitate, pe echitate, pe motivare, pe creşterea calităţii vieţii autorilor, pe profesionalism şi perfecţionism. Avem în jurul nostru prieteni-clienţi care aleg să-şi susţină autorii preferaţi, să contribuie la aceste drepturi de autor cu fiecare carte, album sau alt produs cumpărat. 

Şi ştii ce mai fac clienţii noştri extraordinari? Pentru că sunt încântaţi de reacţia observată la proprii copii care au folosit produsele noastre, ei aleg să cumpere cadouri de la noi şi să facă cunoştinţă şi altor copii cu Buha, Fintifliuşcă, Barbazuc sau Cei trei Oameni de Zăpadă. Clienţii noştri sunt minunaţi şi duc bucuria şi vestea mai departe.

Le mulţumim şi ne bucurăm că numărul acestora creşte organic. Încet, dar sigur. Împreună formăm o comunitate deosebită care are un impact pozitiv asupra celor din jur, iar acesta este un lucru minunat.

#suntemrecunoscatori #promitemcreatiivaloroase #nuneoprim #multumimpentrusustinere